Share |

Restaurarea ecluzei de la rezervorul Wallisville

  • Wallisville Dam Rehabilitation 1

    Wallisville Dam Rehabilitation 1

  • Wallisville Dam Rehabilitation 2

    Wallisville Dam Rehabilitation 2

  • Wallisville Dam Rehabilitation 3

    Wallisville Dam Rehabilitation 3

  • Wallisville Dam Rehabilitation 4

    Wallisville Dam Rehabilitation 4

Considerații generale

Amenajarea bazinului Wallisville a fost un proiect autorizat de Congresul SUA care a vizat cinci direcții: navigația, controlul salinitatii apei, alimentarea cu apă potabilă, protecția habitatelor naturale și activitățile de agrement. Proiectul se află în zona estuarului fluviului Trinity, unde apa dulce întâlnește apa oceanului. Barajul, împreună cu ecluza navigabilă, realizează o închidere completă a fluviului și previne pătrunderea apei sărate a oceanului în bazinul de apa dulce din amontele fluviului. Lucrările pentru acest proiect s-au finalizat în anul 1999 iar acum sunt protejate 8.000 hectare de bălți și zone mlăștinoase din împrejurimi, care reprezintă habitate naturale pentru o multitudine de specii de pești de apă dulce și animale sălbatice. Controlul salinității bazinului Wallisville permite, de asemenea, aprovizionarea cu apă potabilă pentru orașul Houston și micile localități din apropierea acestuia, incluzând fermele din regiunile Liberty si Chambers.

Tema proiectului

Structura barajului include 4 porți de descărcare și instalațiile aferente iar partea superioară a barajului este reprezentată de un pod rutier, cu lungimea totală de 100 m. Baza structurii este susținută de piloți de fundare din beton armat și este protejată de o barieră împotriva infiltrațiilor realizată dintr-un perete vertical etanș din palplanse. Din cauza dimeniunilor și importanței acestui proiect pentru această barieră de ecranare au fost impuse cerințe precum rezistența la coroziune și o durabilitate cât mai ridicată.

Soluția cu palplanse sintetice a respectat exigențele de proiectare și a eliminat astfel riscurile privind întreruperea alimentării cu apă potabilă a localităților învecinate, precum și impactul asupra habitatelor naturale pe care l-ar avea închiderea și reparația barajului.

Soluţia/ impactul

Peretele de etanșare și-a îndeplinit cu succes scopul iar beneficiarul lucrărilor, Corpul de Ingineri ai Armatei SUA (USACE), reprezentat prin managerul de proiect Mark McMahon, a notat eficiența palplanselor sintetice: “Structura barajului a fost supusă la încărcări ridicate în repetate rânduri pe parcursul unui an iar bariera de etanșare nu a prezentat niciun semn de infiltrații.” La câțiva ani după finalizarea lucrărilor, palplansele PVC au mai fost folosite de către același manager de proiect pentru protejarea unei structuri asemănătoare pe fluviul Neches.

În anul 2008, McMahon, care acum face parte din Divizia de Sud-Vest a USACE, a primit titlul de “Inginerul Anului al districtului Galveston” pentru rolul avut în proiectarea și analiza structurilor hidroediltiare civile și militare, incluzând barajul Wallisville.

Construcția/ realizarea

Proiectul a prevăzut instalarea unei bariere de etanșare pe toată lățimea albiei râului. Palplansele sintetice au fost introduse în pământ cu ajutorul unui sabot metalic, până la adâncimea necesară, pentru a preveni infiltrațiile de apă pe sub structura barajului. Partea superioară a peretelui de etanșare din palplanse sintetice a fost încastrată în fundația de beton armat a barajului.

Mai multe informații pentru ecrane de etanșare